Leea Caroline Velcsov

Dimineata parea sa anunte o zi obisnuita. Obisnuita pentru Germania! Trezit de dimineata, luat micul dejun si plecat in oras; plimbat prin magazine, alergat printre rafturi, cucu bau, mancat pe apucate, cumparaturi, deci o zi destul de agitata, adormit instantaneu la contactul cu scaunelul din masina si…ajuns acasa!
Aici o gasim pe Lelia destul de necajita pentru ca putzfrau Halina a cam fusarit-o azi, nu a sters bine nici granitul , nici parchetul, nu prea a interesat-o nimic. In fine, o iertam de data asta ca sunt sarbatori si s-o fi grabit si ea saraca acasa, sa se pregateasca, insa ce ne facem , ca nu putem lasa asa parchetul! Si uite, in dormitor e plin de praf pe jos, si sub pat….deci chiar nu se poate, trebuie sters!
Offf, dar aici ce a mai facut, de ce nu pot sa aprind lampile, ooff, nu vad nimic. Deci incercam pe la toate intrerupatoarele, in final s-a facut si lumina! Curatam de zor praful de pe parchet, rosturile din baie, si fiecare cam ce poate , cand…….ding-dong….la interfon suna cineva! Cine?
POLITIA!!S-a declansat alarma si au venit sa verifice. Trei echipaje, fiecare format din doi politisti ,plantati la usa casei, cu priviri suspecte, ii cer lui Felix sa se legitimeze, sa dovedeasca ca intradevar el este “nenea Teici”.
- Ok, dovedit identitate, dar ce s-a intamplat?
- S-a declansat alarma!!
- Nu se poate!!
- Putem sa tragem un ochi la panou?
- Da sigur, va rog!
Panoul minunat spune ca s-a apasat butonul de panica din dormitor! Si intradevar asa este. Dar cine l-a apasat? In incercarea disperata de a face lumina, ca sa putem sterge parchetul, apasand toti pe la intrerupatoare, printre ele aflandu-se si minunatul buton ” iociu”, de care tata a tot spus ca trebuie sa stam departe….ia ghiciti voi cine l-a apasat!!!
– Cine venit, mama? Nenea politai?

De mult planuita noastra plecare cu aviounl in Germania pentru ca mersul cu masina este cam dificil acum iarna si cam lung de suportat pentru mine, avea sa fie, cum nu se putea altfel….cu peripetii!
Tata pus pe masina marti dupa-masa, plecat linistit spre Germania cu masina, pentru ca avem nevoie de masina si mai ales de scaunel acolo, avand sa ne astepte in Stuttgart unde urma sa aterizam a doua zi dimineata! Toate bune si frumoase!
Petrecut seara cu toti cunoscutii, impartit cadouri aduse de mosul mai repede pentru ca eu pe 24 aveam sa nu fiu acasa; trebuie sa ii multumesc pentru calut, pentru microfon (sunt o adevarata vedeta!), pentru jucarioara pentru baita, urat sarbatori fericite tuturor, pupat pe toata lumea si sa ne vedem cu bine la anul!
Ne trezim de dimineata, cu noaptea in cap, la ora 7, ne imbarcam in masina Monei, care ne transporta spre aeroport unde nici prin gand nu ne trecea ca ar putea ceva merge prost, ca am fi uitat ceva….deci totul se anunta perfect!
Ne facem check-in-ul, mai pierdem putin vremea prin aeroport, o salutam pe Mona si ne indreptam spre poarta. Ajungem la politia de frontiera caruia ii aratam pasapoartele si care ne pune 2 intrebari magice:
– Este al dumneavostra copilul?
– Da!
– Imputernicire notariala de la tata aveti?
– POFTIM!!!??
Vaaai, cum puteam sa uitam….trebuia sa stim, de fapt stiam ca este necesara in cazul in care iese doar un singur parinte cu copilul din tara…insa, cine s-a mai gandit? Nimeni!! Nu am reusit sa convingem pe nimeni ca nu rapim copilul, ca tata ne asteapta in aeroport la Stuttgart, ca e Craciun si vrem sa fim impreuna….NU SE POATE!!
Ok, ce e de facut? Tata sa mearga la consulat sa faca a imputernicire notariala si sa incercam sa zburam zilele urmatoare. Ceea ce s-a si facut, dupa si cu mult scandal si agitatie, facute cam degeaba!
In consecinta, tata a schimbat ruta spre Munchen, unde a facut imputernicirea, iar noi ne-am indreptat spre biroul Carpatair, unde am reusit sa obtinem un loc pe 23, insa spre Munchen! Munchen….punct cheie in aceasta poveste!
O data ajunsi in Munchen, s-a hotarat ca este mai bine , mai comod, si mai econom ca si timp, sa luam trenul catre Mannheim! O, o! Oare cum avea sa fie?Nu putem spune ca ne-a suras ideea! Noi doua, cu o geanta de mana si cu un mic geamantan la cala…..nu prea suna bine!
Am fost insa extrem de cuminte! Am luat asa zisul S-bahn din aeroport, care ne-a lasat la gara, de unde ne-am imbarcat intr-un ICE, care face 4 ore pana la Mannheim. In nebunia dinainte de sarbatori, cand “stau” era cuvantul la ordinea zilei cand venea vorba de circulat cu masina pe autostrada de sarbatori, toate locurile erau rezervate, asa ca ne-am asezat pe un loc rezervat abia din Stuttgart, de unde mai aveam pana in Mannheim 40 de minute.Imediat ce am pornit, am si adormit! Nebunie maxima in tren, ceva gen trenurilor care transporta calatorii vara catre si dinspre mare, pe care eu sincer nu le cunosc si nu as vrea sa le cunosc mai mult decat din povestirile celor care au trecut prin asta. Pentru ca probabil doar aglomeratia este asemanatoare, in rest conditii foarte ok, cald, viteza 240 km/h!
Deci in Stuttgart suntem ridicate de pe scaun, petrecem vreo 15 in in picioare dupa care hotaram sa ne asezam pe un alt loc rezervat tot din Stuttgart dar unde inca nu s-a anuntat nimeni! In aceasta nebunie, detinatorul locului ajunge dupa ceva vreme, insa foarte dragut ne cere insistent sa-l pastram, mai ales ca mai sunt doar 20 min pana la Mannheim.
Am si circulat gratis, deoarece in acea nebunie nici nu il puteai condamna pe responsabil ca nu a mai putut ajunge la control!Am facut 6 ore pana la Mannheim, in loc de vreo 8-9, cum se presupunea ca am fi facut pe autostrada! A fost bine?A fost rau?…Poate nici una nici alta…a fost insa destul de greu pentru mami, si obositor pentru amandoua insa stiti cum se spune : Totul e bine cand se termina cu bine.Si ar mai fi zicale care se potrivesc in cantextul dat: Din greseli invata omul! sau Numai cine nu face, nu stie!
Si deci inca o aventura bifata, insa in tot raul si un bine (azi am cam abuzat cu zicalele), am reusit sa ne intalnim si cu “untiu Iucian” si matusa Manu, care au ajuns pe 22 dimineata si pleaca pe 2, deci exact cum nu se putea sa ne intalnim!Si trebuie sa ii multumesc iar mosului pentru papusica cu trasura pe care a lasat-o lor in avans, pentru mine!
CRACIUN FERICIT TUTUROR; ALATURI DE CEI DRAGI!!

Pentru ca in grupa mea de la gradi sunt copii destul de mici, si care, majoritatea nu prea vorbesc, directiunea a hotarat sa nu faca serbare cu noi. O decizie nu prea fericita!

Nu ne-am lasat insa, si ne-am hotarat sa luam parte la serbarea copiilor de la Gradinita din Cheglevici, unde buni Luci este educatoare. Nu puteam sa ratez un dar maaare de la Mos Craciun, cu boiade si tocioiata!

[Show as slideshow]

[View with PicLens]

 

Desi este zapada multa iar soselele Romaniei nu sunt prea atragatoare in sezonul rece, fiindca na “iarna nu-i ca vara”, a trebuit sa tragem o fuga la Oradea, sa o vedem pe Lara si sa ii spunem La multi ani anticipat, caci pe 26 cand de fapt este ziua ei noi nu vom fi in tara ( plecam in “Gemiamia”de sarbatori).

Lara ne-a asteptat cu nerabdare astfel incat pana am ajuns noi ea deja obosise si am gasit-o fancand nani. Trezita din somn, putin emotionata fiind, a schimbat destul de putine vorbe cu noi! Nici nu am apucat sa ne imprietenim, ca a si trebuit sa ne pregatim de intoarcere!

Speram ca la anul sa ne vedem mai des.

[Show as slideshow]

[View with PicLens]

 

“Mama, uite minge! Japada muuuta!!”

Intradevar, ninge ca in poveste. E dimineata si ne pregatim de mers la “dedi’. Cu siguranta pana la pranz, vom avea suficienta “japada”ca sa scoatem si saniuta la treaba!

la “moi”

[Show as slideshow]

[View with PicLens]